Legenda celor 8 minute

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

SUFLETE RATACITE

El a iubit prea mult si nu a fost iubit

Si cu-n suras amar pe buze-ntiparit

Ar vrea acum sa planga

Vrea focul inimii in lacrimi sa il stinga

Desface dus pe ganduri biletul ieri primit

Il reciteste-acum,cu glas abia soptit

Citeste printre randuri...ca el nu a gresit

Ca ea e vinovata....ca ea l-a parasit

Isi duce mana rece..la fruntea ca de gheata

Se mai intrab-o data ..ce rost mai are-n viata

Si se intreaba iarasi..cum ar putea trai

Fara fiinta draga..fara a mai iubi

Cuprins de disperare, el soarta si-o blesteama

Blesteama lumea-ntreaga, pe Dumnezeu de sus

Si-ar vrea sa o revada, acum, dar ii e teama

Ar vrea sa o implore pentru o zi in plus

Invins de-amaraciune ridica sus paharul

Priveste cu tristete albastrul cer senin

Il duce-ncet la buze,oftand cu tot amarul

Si soarbe dintr-odata cumplitul sau venin

Incet, incet se stinge lumina-n ochii lui

Si-ar vrea sa mai revada..doi ochi frumosi ...caprui

Invaluit in umbre isi simte trupul greu

Si pleaca murmurand..te voi iubi mereu...

Iubirea ...

Iubirea voastra-i drum deschis
Spre marele necunoscut
E adevarul sarutat de vis
Si steaua voastra care s-a nascut...

Iubirea voastra-i duh de floare rara
Venita de pe-un alt taram,
E tot ce ne preschimba-n primavara,
E tot ce ne ajunge sa traim...

De-ar fi sa ai tot ce-si doreste
Sufletu-n veci nemultumit,
Sarac e omul care nu iubeste,
Sarac e omul care nu-i iubit...

Curg apele in vaduri line
Si zilele trec in suvoi,
Dar dragostea nu vine de la sine
Si nu ramane vesnic langa noi...

Daca-o aveti in suflet si in casa,
In ochi, pe buze, tu si el,
Sa aparati a inimii mireasa,
S-o aparati cu sabii de otel!

Caci dragostea se cere innoita
In faptul fiecarei dimineti;
Si-asa, de mana voastra ingrijita
Va fi izvor de sfinte frumuseti...

Povestea dragostei

Demult, undeva pe pamant s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:
- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!
Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat:
- V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?

Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua...

Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata...

Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?

Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.

Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! Miciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia... pur si simplu a uitat unde s-a ascuns... dar aceasta nu este atat de important!

Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata... pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milion!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute.

Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecata, Minciuna -in spatele curcubeului (iarasi o minciuna... era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.

Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti... Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.

Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU. 

Povestiri Zen pentru suflet...

A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un mesaj atât de minunat încât toată lumea era profund emoţionată în faţa cuvintelor sale pline de iubire. În mulţime se afla un om care a ascultat fiecare cuvânt al maestrului. Era un om foarte smerit, cu o inimă foarte mare. El a fost atât de emoţionat de cuvintele maestrului încât s-a simţit obligat să-l invite pe acesta în casa lui.
De aceea, când maestrul a terminat de vorbit, el a ieşit în faţa mulţimii, l-a privit pe maestru direct în ochi şi i-a spus:
- Ştiu că eşti foarte ocupat şi că toată lumea doreşte să-ţi cucerească atenţia. Ştiu că nu ai timp nici măcar să mă asculţi, dar inima mea este atât de deschisă şi simt atâta iubire pentru tine încât aş dori să te invit la mine acasă. Doresc să pregătesc cea mai bună masă pentru tine. Nu mă aştept să accepți invitaţia mea, dar am simțit nevoia să ţi-o adresez.
Maestrul l-a privit în ochi pe omul nostru, şi cu un zâmbet fermecător, i-a răspuns:
- Pregătește totul. Voi veni.
După care a plecat.
Auzind aceste cuvinte, bucuria din inima omului nostru a fost fără limite. Aproape că nu mai avea răbdare să-şi aștepte maestrul şi să-l servească cu inima plină de iubire. Aceasta era cea mai importantă zi din viaţa lui: ziua când maestrul urma să fie alături de el. A cumpărat aşadar cele mai bune alimente şi cel mai bun vin, precum şi cele mai frumoase haine, pentru a le oferi ca o ofrandă maestrului. A alergat apoi acasă să pregătească totul în vederea vizitei maestrului său. A făcut o curăţenie generală în casă, a pregătit o gustare excelentă şi a aranjat masa cum a ştiut mai bine. Inima lui era plină de bucurie, căci maestrul urma să vină în curând.
În timp ce aştepta cu nerăbdare, cineva a bătut la uşă. S-a repezit să o deschidă, dar în locul maestrului a văzut o bătrână. Aceasta l-a privit direct în ochi şi i-a spus:
- Sunt ruptă de foame. Poţi să-mi dai o bucată de pâine?
Omul nostru se simţea puţin dezamăgit, dar i-a răspuns femeii:
- Te rog, intră în casă.
A aşezat-o apoi pe locul pe care îl pregătise pentru maestrul său şi i-a dat mâncarea pe care o preparase pentru acesta. Era însă nerăbdător şi abia aştepta ca ea să termine de mâncat. Bătrâna a fost mişcată de atâta generozitate. Ea i-a mulţumit omului şi a plecat.
Atunci, omul nostru a pregătit din nou, în toată viteza, masa pentru maestrul său. Nici nu a terminat bine, că cineva a bătut la uşă. De data aceasta, s-a dovedit a fi un străin care călătorise prin deşert.
Străinul l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e foarte sete. Poţi să-mi dai ceva de băut?
Omul s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a invitat pe străin în casă, l-a pus la masa pe care o pregătise pentru maestru şi l-a servit cu vinul pe care intenţiona să-l dăruiască maestrului său. Când străinul a plecat, omul a început din nou să pregătească totul pentru venirea maestrului.
Cineva a bătut din nou la uşă. Când omul nostru a deschis uşa, în prag stătea un copilaş. Acesta l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e frig. Poţi să-mi dai o pătură să îmi acopăr corpul?
Omul nostru s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a privit în ochi pe copil şi a simţit cum inima i se încălzeşte de iubire. El a adunat imediat hainele pe care le pregătise pentru maestrul său şi i le-a dăruit copilului. Acesta i-a mulţumit şi a plecat.
Omul nostru a pregătit din nou întreaga casă pentru venirea maestrului său, după care l-a aşteptat până foarte târziu. Când şi-a dat seama că acesta nu va mai veni, s-a simţit foarte dezamăgit, dar dispus totuşi să-l ierte. El şi-a spus: “Ştiam foarte bine că nu trebuia să mă aştept ca maestrul să vină în acest cămin atât de umil. Deşi el mi-a spus că va veni, probabil că ceva mult mai important l-a reţinut în altă parte. Maestrul nu a venit, dar cel puţin mi-a spus că o va face, şi acest lucru a fost suficient pentru a-mi umple inima de fericire”.
A pus mâncarea şi vinul la rece şi s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că maestrul său a venit acasă la el. Omul era fericit să-l vadă, deşi nu-şi dădea seama că visează. “Doamne, ai venit! Ţi-ai ţinut cuvântul!”
Maestrul i-a răspuns: “Da, am venit, dar am fost de mai multe ori. Când mi-a fost foame, tu mi-ai potolit foamea. Când mi-a fost sete, tu mi-ai potolit setea. Când mi-a fost frig, tu mi-ai dat haine să mă acopăr. Orice faci pentru altcineva, pentru mine faci”.
Omul s-a trezit cu inima plină de fericire, căci a înţeles ce l-a învăţat maestrul său. Acesta îl iubea atât de mult încât i-a trimis trei oameni ca să-l înveţe marea lecţie, potrivit căreia maestrul trăieşte în toate fiinţele vii. Oricând îi dăruiţi mâncare unui om înfometat, ori de câte ori îi dăruiţi apă unui om însetat, ori de câte ori îmbrăcaţi pe cineva căruia îi este frig, voi îi dăruiţi iubirea voastră Maestrului universal.

Suflet pierdut...

Ingimfarea,ipocrizia si prostia omeneasca....

E atat de evident ca lumea asta e plina pana la refuz de asa ceva de parca nici nu ar mai avea rost sa scriu acest post, sa scriu despre asa ceva!!Dar…pana la urma m/am pus sa scriu postul…deoarece m/au scos din sarite de dimineata si de ieir am fost plina de draci!Dupa cum vedeti , ma refer acum la cei care faceti diferenta si ma intelegeti, e atata prostie, rautate, manelizare si mai presus de toate predominna in jurul nostru ingamfarea si ipocrizia. stiu ca va loviti de asa ceva aproape in fiecare zi, dar ma gandeam asa…ce este de facut???in ceea ce ma priveste pe mine sau din punctul meu de vedre, cred ca cel mai bine este sa ii ignorati, sa ocoliti naibii aceste persoane ignorante care nu au principii, nu au niciun scop in viata asta, asa cum este ea, mai buna sau mai rea. Da…ar mai fi si varianta de a nu raspunde la provocari…pana la un anumit punct cand deja rabdarea va joaca feste si nu va mai puteti abtine!!!!!!!!!si simti cum iti fierbe sangele si esti ca un butoi cu praf de pusca care sta gata sa explodeze numai sa ii pui un chibirt si sare totul i n aer!!. daaa… si de multe ori aceasta ingamfare e cu totul neintameiata, doar asa de flori de cuc… deoarece prostia din capul unora si imaturitatea, in ciuda varstei, ii aduce in situatia asta de a comenta de multe ori fara sa li se ceara parerea…ei comentand doar asa fiindca se simt,draga, importanti!!!!!!! au si ei habar de ceva si atunci ,draga…in loc sa taca sa asulte sau sa mai invete ceva, tinand cont de faptul ca toata viata ai ceva de invatat…nu , ei nu, stiu si ei ceva, nici aia in totalitate corect si gata…atunci e lumea lor, nu ii mai poti opri de parca ar avea diaree verbala!!ce penibili sunt oamenii acestia si din pacate si din nefericire ne lovim zi de zi de ei, deoarece prostia predomina. e zicala aceasta foarte celebra si foarte adevarata: “Prostul nu/i prost destul daca nu e si fudul!” deci?? ati inteles nu? zicala spune mai mult decat 100 de cuvinte sau 1000 de cuvinte la un loc. ah, mi/am tot zis ca tre’ sa am mai multa rabdare cu oamenii ,sa tolerez mai multe, adica prostia/imaturitatea in cazul acesta, …oarecum am reusit…intr/o mica masura, dar cand e vorba de o conduita stirbita,necorespunzatoare, oriunde s/ar intampla…ca e  magazin,scoala,piata,etc… pai atunci sa nu/mi stea in fata ca ma transform…si atunci din omul calm, amabil, respectuos devin exact reversul a ceea ce sunt! si atunci nu e bine, ca nu/mi place sa fiu asa. dar in aceasta situatie nu te mai poti abtine oricat de mult te/ai stradui si ti/ai dori asta…

mda…”cine/i ca mine…” sau mai auzi “sa nu mai fie nimeni ca mine”! aaaaaaaaaaa am asa o oroare la asa ceva si cu mine o termina urgent persoana respectiva…paote fi ea din frunza de vita nobila si citita sau mai stiu eu cum naiba sa fie, ca pt mine e exact zero barat, egala cu 0! fii modest!!!!! ce mama dracului e atat de greu sa gasesti oameni modesti si educati, manierati care sa stie pana unde le este patura si se pot intinde!! e atat de greu! da , stiu ca sunt….dar prea putini in raport cu prostia care predmina, pe care o gasesti la orice colt, oriunde mergi!! Da..am citit in mai multe locuri referitor la faptul ca suntem foarte aprope de cel de/al 3/lea razboi mondial. Doamne fereste! nu as vrea sa se ajunga la asa ceva, dar parca cum merge totul in lumea asta, inevitabil duce la asa ceva…sunt toate semnalele specifice…ca sunt din decodificarea Bibliei, ca sunt preziceri sau mai stiu eu ce…toate duc la un punct…autodistrugerea! ne/o facem si ne/o tragem singuri de atat timp! e atat de penibil si cu bombele amplasate in birouri, daca ascultati stirile , stit la cae ma refer. de ce pana acum…intreb doar…nu s/au putu face acestea? nu e ca mi/as dori, dar intrebam asa retoric…totul merge de rapa..asa incet dar sigur.

nu stiu de ce am spus asta de ce mi/a venit asa sa scriu, referitor la sfarsit…paote fiindca am stat asa si am meditat…..unde te uiti numai ruatate si prostie, prostitutie la nivele foarte inalte…nu ma refer acum strict la prostitutia in sine, cea de strada, la tarfe….si ci la cea politica ,europeana, etc! doua mari curve…politica si istoria! dar vad ca politica, fiindca considerata cea de/a doua mare curva, a intrecut/o cu brio pe ce/a dintai, adica istoria. ok …cred ca ar fi cazul sa inchei postul ca vad ca pe cum scriu, inaintez cu scrisul ma enervez mai rau si voi mai scrie naibii si alte lucruri!

Ce este viata si ce suntem noi?

Am multe intrebari de pus..raspunsuri de primit...Ce este viata si ce suntem noi?Este o piesa ieftina de teatru...iar noi niste marionete in mainile destinului..numai ca noi avem suflet..avem sentimente..si tot ce se intampla in jurul nostru ne afecteaza intr-un fel sau altul..radem..plangem..zambim...ne intristam...Ce frumoasa ar fi viata fara dezamagiri si fara deziluzii..fara suferinta..Dar daca ar fi asa,nu s-ar mai numi ‘’VIATA’’..s-ar numi ‘’VIS’’..ne place sa visam pt k visul ne permite sa fim cine vrem,cand vrem si cum vrem..In vis totul e posibil.Dar ajungem sa confundam realitatea cu oniricul..si cand deschidem ochii..totul se naruie...visele se sparg de geamul realitatii ata de crude,iar dorintele ni se spulbera si se risipesc..in vant...Asta e realitatea pe care o traim zi de zi..Si doare..ne doare pt k avem suflet.nu suntem doar niste marionete...Cine poarta vina a tot ceea ce se intampla cu noi-oamenii acestei lumi?Din pacate tot noi..noi ne cream sansele in viata..sau nesansele..totul sta in mainile noastre insa noi inca nu realizam..preferam sa aruncam vina pe destin..si gresim,,Tot pt k suntem oameni,avem posibilitatea sa rationam..sa luam decizii si sa ni le si asumam..Insa nu...noi preferam calea cea mai usoara:luam decizii..nu ne gandim la consecinte si ulterior aruncam vina pe ‘’Dl.Destin’’.Daca am rationa fiecare gest pe care il facem..totul ar fi altfel..iar consecintele nefaste nu s-ar mai rasfrange culmea tot asupra noastra..Totul in viata are o logica..si ce bine ar fi sa gasim logica fiecarui gest,fiecarei fapte..ce bine ar fi sa intelegem de ce ne indragostim fara sa fim iubiti..si de ce nu putem sa smulgem dragostea din piept cand observam ca sentimentele nu sunt reciproce...?!...Oare de ce iubim si mai profund?Oare de ce?....Asta ar fi doar un exemplu... 
Sunt multe intrebari de pus..dar nu la toate vom gasi raspunsurile,,Si continuam acest joc murdar al vietii..in speranta ca intr-un final il vom castiga.... 

Destin

 Prin lanuri aurii de dureri eterne,prin nori de ceata formati din milioane de lacrimi sarate,amare,dulci,cu brate de flori aromate din suferinti nascute,cu ochi de foc si buze de macese,am rasarit eu–suflet pustiu in lanul acesta plin de ghimpi,de tepi usturatori–ureche fara auz,ochi fara sclipire,glas fara ecou,zambet smuls inlocuit de tipete triste;mi-am aruncat veninul durerilor in bratele neantului,gandurile le-am alungat departe de mintea  mea acoperita fortat de frunzele uitarii in pragul prezentului nu prea sigur;viitorul imprevizibil l-am zarit printre lacrimi in dosul unor imagini fierbinti de labirint plin de dorinti ideale,reale,dar in mare parte nerealizabile,caci nu tot ce ne dorim devine realitate,asa a fost dintotdeauna,asa va fi mereu.M-am imbracat in haina veche a dreptatii si am asortat aceeasi culoare purpurie pantofilor mei cu tocuri mici.N-am mancat inca,nici n-am baut vreun strop de roua caci mi-a fost mila de bietele flori ce-ar fi putut rabda de sete daca eu le-as fi rapit picurii de roua.Si-am alergat prin flori,prin iarba umeda,mi-am zgaraiat picioarele in tepii ierburilor dure,dar n-am simtit durere si n-am plans.Si chiar daca as fi vrut,n-as fi avut lacrimi caci le-am vandut ieftin norilor de dincolo de paduri spre a improspata natura cu o ploaie binemeritata.

Nu stiu nici eu spre ce alergam,poate spre soare,poate spre linistea uitarii,sau spre alte locuri tainuite ale pamantului,nu stiu;poate nu voi afla niciodata spre ce alergam cu atata tarie,sau poate voi afla raspunsul cand imi va cere Preainaltul azur sa-i raspund la intrebari ciudate,si raspunsurile mele vor fi pe masura intrebarilor…